Arta Constantin Brancusi

Influenta sa

<<<
Rodin si Brancusi au fost artistii care au exercitat cea mai mare influenta asupra evolutiei sculpturii moderne in secolul al XX-lea. Rodin a eliberat sculptura de dogmele academismului si a creat o arta libera, plina de vitalitate,
sincera, exaltata, intemeiata pe dimensiunea umana si pe adevarul vietii. Brancusi a dat veacului nostru constiinta formei pure, a asigurat trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii, la exprimarea esentei lucrurilor si a reinnoit in mod revolutionar limbajul plastic, imbogatindu-l cu o dimensiune spirituala.
Brancusi n-a avut nici elevi directi, nici discipoli. Cei care au lucrat in atelierul sau catva timp au invatat privindu-l cum sculpteaza, ascultandu-i sfaturile si aforismele si mai ales vazandu-l traind, in atmosfera aceea specifica atelierului din Impasse Ronsin.

Cel dintai care s-a bucurat de aceasta lectie de viata, a fost Amedeo Modigliani (1884 – 1920).
Andre Salmon a descris astfel intalnirea lor: Modigliani a venit in atelierul lui Brancusi cu mainile infundate in buzunarele costumului sau de catifea de care nu se mai despartea, strangand sub brat cartonul cu desene pe care nu-l parasea niciodata... Brancusi nu i-a dat nici un sfat, nu i-a tinut nici o lectie, dar din ziua aceea Modigliani a inteles ce inseamna geometria in spatiu, cu totul diferita de aceea care se invata de obicei in scoli si in ateliere. Sculptura l-a tentat si a incercat s-o faca sub influenta impresiilor culese in atelierul lui Brancusi de la care a preluat alungirea figurilor care poate fi recunoscuta si in picturile sale.

jean arpO alta influenta prin contact direct este aceea pe care Brancusi a exercitat-o asupra sculptorului german Wilhelm Lehmbruck (1881 – 1919). Dupa cum arata Paul Westheim inca din 1922, Lehmbruck a vazut in 1910 la Salonul Artistilor Independenti Rugaciunea lui Brancusi si sub influenta ei a sculptat vestita sa lucrare Femeia ingenunchiata, alungindu-i picioarele si suprimandu-i detaliile de anatomie. Lehmbruck a primit un impuls foarte important in urma intalnirii cu Brancusi la Paris. Rugaciunea a avut valoarea unei revelatii pentru Lehmbruck. Aceasta intalnire a hotarat directia viitorului sau drum ca artist.

Influenta lui Brancusi asupra contemporanilor si a urmasilor sai s-a exercitat pe trei cai principale:
- prin constiinta formei pure, obtinute prin simplificare, despuiere, decantare si sintetizare;
- prin trecerea de la reprezentarea figurativa a realitatii la exprimarea esentei lucrurilor, adica prin trecerea de la aparenta la esenta;
- prin o noua punere in valoare a functiunii creatoare a luminii si a formei in devenire.

E cu neputinta sa urmarim aceasta influenta la toti artistii secolului al XX-lea. Ea a creat o noua stare de spirit, un nou fel de a gandi sculptura.
Influenta sa propriu-zisa se poate deslusii mai limpede la artistii care au facut parte din aceeasi familie spirituala ca, de pilda, Jean Arp, Etienne Hajdu, Emil Gilioli, Maurice Lipsi, Antoine Poncet, doar cateva exemple din sculptura franceza.

Intre opera lui Jean Arp (1887 – 1966) si aceea a lui Brancusi exista cateva asemanari evidente: constiinta formeipure, refuzul artei conventionale a trecutului si a reprezentarii figurative a realitatii, trecerea de la aparenta la esenta, vitalitatea organica a formei, preferinta pentru volumul inchis si liniile curbe, cautarea unui echilibru si a unei armonii, seninatatea si bucuria vietii.
Etienne Hajdu a precizat foarte bine raportul dintre Brancusi si Arp: L-am cunoscut pe Brancusi, l-am cunoscut pe Arp si am sentimentul ca amandoi fac parte din aceeasi familie spirituala... Brancusi a creat forma cea mai pura pentru a semnifica unitatea dintre sensibil si spiritual. Oul lui Brancusi inseamna aparitia primei unitati celulare a sculpturi moderne.
Dar nu ne puteam opri aci. Pentru a merge mai departe, trebuie sa spargem perfectiunea ovalului. Arp a fost cel dintai care a indraznit sa-si infiga degetul in coaja oului lui Brancusi pentru a disloca volumul sau perfect.


jean arp 2Sculptura lui Arp se deosebeste de cea a lui Brancusi prin subtilitateasi supletea ei, prin rolul acordat hazardului, prin spiritul ei ludic, prin ondulatiile voluptoase ale Torsurilor, prin fluidul vital al ciclului Cresterilor care se incolacesc si serpuiesc intr-un dans vegetal, alb, moale, inelat. in unul din poemele sale, Arp descria astfel cum se realizeaza o sculptura: Acela care vrea sa doboare un nor cu sagetile sale, isi iroseste sagetile fara nici un rost. Multi sculptori sunt asemenea acestor vanatori ciudati. Iata cum trebuie procedat: farmeci un nor cu un cantec de vioara cantat pe o toba sau cu un cantec de toba cantat pe o vioara. Atunci nu va trece multa vreme si norul va cobori singur, se va intinde fericit pe pamant si plin de bunavointa se va pietrifica de la sine fara nici un ajutor. in felul acesta, dintr-o data, sculptorul va realiza cea mai frumoasa dintre sculpturile sale.
Fantasticul se imbina cu poezia, hazul cu hazardul, basmul cu visul pentru a ne reda in povestea atat de simpla a lui Arp, cheia artei sale.

ursulaLa Etienne Hajdu (n. 1907), care si-a recunoscut inrudirea ideiilor Brancusiene, gasim aspiratia catre puritatea formei,arta de a reda viata organica a materiei si a o transfigura, inteligenta tactila, elanul inimii si preferinta pentru liniile curbe, pentru planurile ondulate, pentru ritmurile lente si lumina care dezvaluie forma si se preface, prin subtile tranzitii, in umbra.





Emil Gilioli (1911 – 1979) a luat de la Brancusi respectul pentru materie, preferinta pentru volumul inchis si rigoarea geometriei si mai ales folosirea functiei active a luminii prin polizarea bronzului pana la atingerea unei straluciri iradiante. Ca si Brancusi, Gilioli a socotit ca arta e un drum catre elevatia spirituala si catre omenie.
Voia sa creeze o sculptura senina ca cerul, echilibrata, plina de lumina, de taina si de frumusete.

Maurice Lipsi (n. 1898) a ajuns la o simplitate a formei, la o vigoare a volumelor inchise, la o transpunere a ritmului vegetal si la o structura aproape arhitecturala a compozitiei care-si afla punctul de plecare in pilda lui Brancusi.

Desi cetatean elvetian, Antoine Poncet (n. 1928) apartine artei franceze caci, nepot alantonie pocent
pictorului Maurice Denis, s-a stabilit la Paris inca din 1947 si a fost practicianul lui Jean Arp.
Trei trasaturi caracteristice definesc opera lui Antoine Poncet: pasiunea pentru marmura, functia creatoare a luminii si dinamica activa a unei fantezii bogate.
Jean Arp scria: Sculpturile pe care le-am vazut in atelierul lui Poncet sunt pietre care viseaza. Au tasnit din bucuria primaverii. Aceste visuri au harul naturii infinite. Ele sunt un har a ceea ce se afla in dosul aparentelor naturii.
Sculptura lui Antoine Poncet se situeaza la hotarul dintre abstract si figurativ, intr-un spatiu oniric care e totodata si prezenta si amintire. E o sculptura fara umbre, fara riduri, cu jucause curbe si vartejuiri , o sculptura in care se simte bucuria de a fi si dragostea de viata.

Se poate urmari influenta lui Brancusi si la Henri Georges Adam (1904 – 1967), mai ales in celebra sa sculptura Semnalul de la Le Havre, unde geometria pura a formelor pline si liniile de forta ale compozitiei evocatoare de simboluri ating o adevarata maiestrie. Dar in opera lui H. G. Adam exista si un sentiment tragic al existentei care-l departeaza de seninatatea si setea de absolut a lui Brancusi.

tata si fiuGeorge Apostu (n. 1934) este un artist, un mester cioplitor, care cunoaste tainele pietrelor si ale lemnului si se pricepe sa le exprime cu simplitatea si accentul de autenticitate ale cuceririlor de altadata. Sculpturile sale par a fi, prin verticalitatea si integritatea volumului, asemenea stalpilor din cimitirele taranesti. Apostu le confera insa o semnificatie spirituala in ciclul Tata si fiu, unde forma arhaica, riguroasa, concentrata si emotionanta capata o valoare de simbol.
Folosind repetitia si asamblajul mai multor forme in spirit Brancusian in compozitiile sale, George Apostu apare ca unul dintre cei mai inzestrati urmasi ai lui Brancusi in sculptura romaneasca.



La Gheorghe Iliescu-Calinesti (n. 1932), la Alexandru Gheorghita (n. 1931), la Horia Flamandu (n. 1941) influenta lui Brancusi se manifesta atat in limbajul plastic, cat si in spiritul in care e conceputa sculptura lor.
Tabara de sculptura de la Magura care, incepand din 1970, a reunit o seama de tineri sculptori intr-un fel de simpozion, a fost dominata de spiritul Brancusian.
Dar mostenirea pe care Brancusi a lasat-o sculptorilor romani este mult mai importanta. Opera lui le arata cum trebuie folosita intalnirea intre specificul natonal si vocata de universalitate, cum se poate ajunge la o rostire romaneasca a artei. Brancusi a fost un premergator al artei abstracte.
Rodin declara: Viata, ce minunatie! iar Brancusi spunea: E o minune sa traiesti! Viata mea a fost un sir de minuni!
Cu Brancusi se deschidea un veac nou.